duminică, 18 ianuarie 2015

Povestea cu Pamantu

Să începem.

A fost odată ca niciodată o planetă.Şi planeta se numea Terra.Ea locuia aproape de Soare,soare ce se află într-un sistem solar.Şi mai departe de atât nu mergem pentru că nu e necesar.

Terra(Pământul‭) ‬avea mai mulţi fraţi.Venus,Neptun,Pluto şi celelalte planete pe care le ştiţi de la astronomie.Ei(sau ele‭) ‬trăiau în armonie deplină.Asta până când unul(Terra‭) ‬s-a trezit mai cu moţ în frunte şi i-a abandonat pe ceilalţi.De ce?Se credea mai cu moţ în frunte.Se lăuda tot timpul:‭”‬Eu am apă,voi n-aveţi.Eu am ozon,voi nu.Eu uite câte forme de viaţă am,voi încă vă chinuiţi să produceţi prima bacterie.

Celelalte planete s-au supărat puţin dar n-au băgat de seamă.Şi-au spus:

‭„‬E din altă galaxie.Să-i dăm pace.Îi‭ ‬va veni mintea la cap.Crede că dacă a văzut atâtea şi a trecut prin atâtea stadii de evoluţie e mai cu moţ în frunte.O să-i treacă.Să ne vedem de ale noastre.‭”

Şi aşa au făcut.Numai că Pământul nu le dădea pace.Tot se lăuda.Tot le făcea apropouri.Până într-o zi când ce a descoperit.Că avea fraţi de care nu ştia.Fuseseră invizibili pentru ea până atunci.Când a văzut cât de minunaţi sunt aceştia doi,unul lângă Soare şi celălalt după Pluto,a tăcut,s-a smerit,şi-a cerut iertare‭ ‬de la ceilalţi fraţi şi s-a bucurat.S-a bucurat că are de la cine lua exemplu.

Adevar sau minciuna

Povestea vietii




































Introducere

   De cand omul a inceput sa cutreiere acest taram de vis pe care noi il numim Pamant si-a pus o intrebare:”Ce fac eu aici?”.Raspunsul e complex.Totusi exista posibilitatea de a-l afla.Cum?Prin introspectie.
   Ca sa fim simpli voi formula o intrebare secundara.Daca nu stim cine suntem atunci macar sa aflam cine ne-a creat.Si poate afland acest lucru vom afla cine suntem.Cand vom afla cine suntem,vom sti si ce facem aici.
   In biblie ni se spune ca suntem creati de Dumnezeu.Biblia nu e singura carte care ne furnizeaza aceasta informatie.Totusi ne vom opri doar la biblie din motive pur restrictive.Restrangem aria de cautare.Atat.
   Dumnezeu ne-a creat.Asta sustine biblia.Dar cine e Dumnezeu,pentru ca precum am mai spus,daca aflam raspunsul la aceasta intrebare,aflam si cine suntem.
   In biblie se spune ca omul a fost creat “dupa chipul si asemanarea noastra”,am citat.Formularea e ambigua si totodata ciudata,pentru ca daca Dumnezeu e unul singur,atunci de ce s-ar fi folosit pluralul,de parca ar exista mai multi Dumnezei,nu doar unul.Crestinismul a dat un raspuns la aceasta intrebare prin conceptul de trinitate,Tatal,Fiul si Sfantul Duh sau Spirit.Pe mine unul nu ma multumeste acest raspuns si de aceea voi aprofunda subiectul.Va suna o intrebare:”Cine esti tu sa contesti ce spun religiile?”.Cine sunt eu?Pai v-am spus.Daca aflam cine e Dumnezeu aflam si cine suntem,pentru ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Dar eu spun ca deja avem raspunsul la aceasta intrebare si e chiar mura in gura,cum se spune.Daca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu atunci si el este un Dumnezeu.E simplu.Dumnezeu si-a creat o copie.Bun.Da.Stiu ce o sa ziceti.”Nu se poate!E prea de tot!Nu pot fi eu Dumnezeu.”Pai asa afirma biblia si o face negru pe alb,clar.Iar biblia e Cuvantul lui Dumnezeu care e Sfant si e Adevar.Sau nu e?Asta trebuie sa ne decidem.Daca biblia e veridica sau nu.Daca e atunci toti suntem Dumnezei.Sau nu suntem?E vremea sa ne decidem.
   Dar ce inseamna Dumnezeu?Ce e un Dumnezeu?Pentru ca acum am aflat ca sunt mai multi,nu numai unul.Dumnezeu e creator,asta inseamna.
Dumnezeu=Creator
   Dumnezeu a creat sau ne-a creat dupa chipul si asemanarea “noastra”,pentru ca acum stim ca e posibil sa fie mai multi,am fost creati de mai multi Dumnezei.Am fost creati de mai multi Creatori.
   Ce e un Creator.Un creator e un designer de lumi,de planete,asa cum e planeta pe care locuim.Planeta pe care locuim a fost proiectata inainte sa apara in sistemul nostru solar.De cine a fost proiectata?Pai de Soare.De cine altcineva?Stim de la astronomie ca Pamantul s-a nascut din Soare.Deci Soarele e Creatorul planetei pe care locuim.Da stiu ca am luat-o cam repede si ca unele lucruri poate ar mai trebui aprofundate inaite de a trage concluzii.Totusi cele spunse mai sus nu pot fi contestate.Daca aveti obiectii e normal sa le aveti pana ce puteti sau puteti fi capabili sa acceptati lucrurile asa cum sunt.Pentru ca lucrurile sunt intr-un singur fel.Nu exista variante.Adevarul e unul singur.Nu exista variante de adevar.Adevarul e exact asa cum e si e realitatea ce ne inconjoara.Alt Adevar nu exista.
   Am ajuns in punctul in care avem nevoie sa vorbim despre mintea umana.De ce oamenii au diferite opinii cu privire la lucruri?De ce un om are o parere si altul o alta parere?Cineva poate va spunem:”Suntem diferiti,de aceea avem pareri diferite.Asta ne face unici,originali.Asa putem sa ne diferentiem intre noi.”Bun.E foarte bine.Totusi.Intreb din nou.De ce diferite opinii?Exista mai multe Adevaruri?Exista mai multe realitati?Aici trebuie sa ne decidem.Daca exista mai multe versiuni ale realitatii si asta pentru ca fiecare om are versiunea lui de realitate in mintea ce o detine,atunci oare acest lucru,faptul ca exista mai multe versiuni ale realitatii in care traim,nu creaza conflict?Creaza sau nu?Iar daca fiecare om are propria lui realitate in capul sau,care difera de realitatea altuia,cum s-a ajuns la acest lucru?Cum?














Raspunsuri exista

   Daca raspunsuri exista,unde le gasim?In biblie?Sau mai precis in carti?
   Biblia spune ca Adam si Eva traiau in Gradina Edenului.Eden inseamna Rai.Adam si Eva traiau in Rai.Daca traiau in Rai banuiesc ca erau fericiti.Asta pana cand Eva a mancat din fructul oprit,ispitita de sarpe,si i-a dat si lui Adam.Si dupa acest eveniment toate nenorocirile s-au abatut asupra lor,deci n-au mai fost fericiti.Pentru ca intr-un final cred ca la asta se rezuma totul,la fericire.Toti oamenii cauta fericirea.Toti.
   Sa analizam in profunzime.Ce era fructul oprit?Era un mar.Si marul era din Pomul Cunoasterii.Deci Adam si Eva au gustat din Cunoastere.Ce e Cunoasterea?Ce inseamna a cunoaste?Pentru ca in societatea in care traim,cunosterea inseamna a sti,a invata,a detine informatie.Informatie pe care de obicei o obtii din carti si e scrisa in cuvinte.Deci am ajuns la cuvinte.
   Exista expresia “marul lui Adam” si e o componenta a corpului uman situata in gat.Ma intreb daca e intamplator.Oare faptul ca a gustat din mar nu inseamna ca si-a folosit gatul,sau mai precis corzile vocale?Oare cand Adam si Eva au gustat din Pomul Cunoasterii,nu cumva au inceput sa vorbeasca pentru prima data?Oare nu atunci s-au nascut primele cuvinte?
   Dar oare de ce i-ar fi spus Dumnezeu lui Adam sa nu vorbeasca,sa nu guste din Pomul Cunoasterii?Avem raspuns si la aceasta intrebare.In momentul in care Adam a mancat marul,Dumnezeu i-a interzis accesul la Pomul Vietii.Era oare Adam nemuritor?
   Am verificat biblia online,capitolul “Facerea” sau geneza si rectific un lucru.Pomul Cunoasterii e denumit acolo “pomul cunostintei binelui si raului”.Si da,Adam si Eva erau nemuritori pentru ca Dumnezeu le-a dat acces la toti pomii din gradina,printre care era si Pomul Vietii.Mai rectific ceva.Adam si Eva deja vorbeau pentru ca Dumnezeu le-a spus sa numeasca toate animalele si plantele.Bun.Atunci cum e cu “marul lui Adam”.Problema e alta.Nu era vorba de cuvinte,de vorbire,era vorba de ganduri.Acea soapta a sarpelei care a auzit-o prima data Eva era de fapt primul gand.Si Eva a facut ce i-a spus gandul.Si de acolo a inceput toata tragedia care o traim si astazi.
   Ce e un gand?E o soapta?E.Pentru ca numai tu il auzi.Nimeni nu poate auzi ce gandesti.

Teatrul de papusi

Teatrul de papusi

   A fost odata ca niciodata o planeta.Si planeta asta avea oameni.
   Va suna cunoscut?Despre noi e vorba.Noi vom fi protagonistii acestei carti.Da.Tocmai noi.Am ajuns in atentia Universului asa ca...
   Bun.Cum sa incepem?Pai cum incepe o poveste?Cu inceputul.
   A fost odata un adam si o eva.Eva era frumoasa si proasta.Adam?Adam era Adam.E clar ca era prost si el.Altfel?Altfel nu asculta de Eva.
   Bun.Adam si Eva erau pe planeta Pamant si erau prosti.Dumnezeu a vazut asta si atunci ce a facut?L-a chemat pe al cu coarne,ca asta e destept nu gluma si i-a zis:
“Ba!Du-te si trezeste-i pe astia din adormirea Maicii Domnului ca ma enerveaza.M-am saturat de ei.Toata ziua lenevesc si nu fac nimic.Atata stiu zice:”Ihi!Ihi!”“
   Zis si facut.Sarpele s-a pus pe treaba.A inceput cu un sasait.Eva s-a luat dupa el.Pe urma sarpele a zis:”Mama.”Eva si ea.A inceput sa repete:”Mama.”Sarpele a vazut ca functioneaza.Eva facea tot ce ii spunea.Totusi Eva era proasta.Trebuia sa si inteleaga ce spune sarpele.Stia sa repete da nu si sa execute.Sarpele avea o problema.A inceput sa-i arate.I-a spus:”Mananca.”Si i-a aratat cum se mananca.Eva a executat.I-a mai aratat inca de vreo doua ori cu comanada auditiva.Pe urma a incercat si fara sa-i arate.Si minune.Eva executa comanda.Da.Primul robot din istoria omenirii s-a nascut.Pe urma sarpele i-a spus:”Du-te si invata-l si pe Adam” si povestea e gata.Sarpele putea sa-l controleze si pe Adam.Si de atunci sarpele tot sopteste iar oamenii tot executa.End of story.Pam pam.
   Totusi exista speranta.De la un timp tot executand...

Trezirea in masa a umanitatii

Trezirea in masa a umanitatii




































Introducere

   Ieri ma plimbam pe strada cu fratele meu si la un moment dat aveam nevoie sa stiu cat e ceasul.Fratele meu mi-a aratat o femeie care avea ceas la mana.Eu,politicos,i-am spus:
“Imi spuneti va rog frumos cat e ceasul.”
   Femeia avea in brate,exact in mana pe care era ceasul,un copil,un baiat,iar in stanga ei o fetita.femeia mi-a raspuns:
“Nu pot sa va spun in acest moment.”Nu-mi amintesc exact cuvintele dar nu are importanta.Am fost putin dezamagit dar mi-a trecut.N-am inteles ce era atat de greu sa puna copilul ala jos ca si asa era prea mare ca sa fie tinut in brate,sa uite doua secunde de problemele ei,ca se vedea dupa tonul din voce ca avea probleme,si sa-mi spuna cat e ceasul,mama lui de ceas.
   Da.Asta e lumea in care traim.Suntem prea preocupati de propria suferinta ca sa dam importanta si altora.Sau oare asta sa fi fost?






















Deochiul

   Habar n-am ce inseamna cuvantul dar mi-a venit in cap si cred ca are legatura cu ce am spus in introducere.Ne deochem singuri.Adica.Credem ca e atat de important ce simtim.Ni se pare atat de important incat uitam de tot restul,de toata realitatea ce ne inconjoara.
   De ce e atat de important ce simtim?De ce?Zice cineva ca sentimentele ne fac umani.Dar oare asta inseamna sa fii om,sa fii uman,sa fii cu totul absorbit de ceea ce simti in interior incat sa ignori tot restul?Pai ce rost mai are sa traiesti atunci?Mai bine te sinucizi lol.
   Consideram ca sentimentele ne apartin ca niste obiecte.Le pretuim atat de mult.Nu degeaba exista expresia:”M-ai ranit.” sau “Mi-ai ranit sentimentele.” lol.Cum sa ranesti sentimentele?Cum?Spuneti-mi voi.Cum?Ca eu nu pot sa pricem chestia asta.Inseamna ca sentimentele astea sunt niste fiinte vii de pot fi ranite vezi doamne.
   Bun.Ce sunt sentimentele?Sentimentele,din cate stiu eu si din cate am experimentat ca om pe aceasta planeta,sunt ...Lol.Nu stiu ce sunt sentimentele.Nu stiu.Oricat ma screm nu gasesc ce sunt.Totusi oamenii sufera.De ce?Daca sentimentele nu exista,ca eu unu nu le gasesc nicaieri,atunci.Atunci inseamna ca eu nu mai am sentimente si ceilalati oameni au.
Oare am avut vreodata sentimente?Am avut.Dar acuma nu mai am.Am avut si furie si suparare si invidie si rusine si tot tacamul.Acuma in schimb mi se falfaie.Dar in sensul bun al cuvantului.Adica.Adica stiu sa iubesc.mama ei de viata.Sa iubesc.Cand iubesti ti se falfaie.Nu mai dai importanta.Nu te mai afecteaza nimic.Absolut nimic.Moare omul langa tine?E ok.Toti oamenii mor.Eu n-as chema salvarea.Atata se chinuie oamenii sa salveze.Ce sa salveza?O epava.Lasati omul sa se duca.Poate omul asta vrea.Asta isi doreste.Si atunci de ce il fortati sa traiasca?Lol.
   Da.Ma deranjeaza atatea lucruri in lumea asta.Totusi iubesc.Aveti idee ce e iubirea?Iubirea adevarata nu aia din povesti.Ca aia din povesti e cu conditii.Asta adevarata nu are nevoie de nimic.De nimic va spun.Da.
   Sunt un prost.Mare prost.Si bat din gura.Mult.Si vreau sa conving.Si pula calului.